- Ce este
- O slujbă de rugăciune pentru cel adormit, ca o prescurtare a slujbei înmormântării.
- Când
- La 3, 9 și 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni, la un an, apoi în fiecare an până la 7 ani. Zilele se socotesc de la moarte.
- Unde
- La biserică, de obicei după Liturghie, la mormânt sau acasă.
- Ce se aduce
- De obicei colivă, colaci, vin, lumânări și pomelnicul. Detaliile se stabilesc cu preotul.
- După slujbă
- Adesea o masă de pomenire și daruri de pomană, după obiceiul familiei.
Ce înseamnă parastasul
Parastasul este o slujbă de pomenire pe care Biserica Ortodoxă o face pentru cei adormiți după înmormântarea lor. Cuvântul vine din grecește și înseamnă înfățișare înaintea cuiva, mijlocire: familia și preotul se roagă lui Dumnezeu pentru odihna și iertarea celui pomenit. În cărțile de slujbă se numește panihidă; „parastas” este numele folosit în popor.
Liturgiștii îl descriu ca pe o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază sunt rugăciunile de dezlegare și iertare rostite de preot la sfârșit, urmate de cântarea „Veșnica pomenire”.
Când și unde se face
După tradiția Bisericii, pomenirile se fac la a treia, a noua și a patruzecea zi după moarte, la trei, șase și nouă luni, la un an, apoi în fiecare an până la șapte ani. Toate se socotesc de la ziua morții, nu de la înmormântare. Datele exacte le puteți afla cu calculatorul de parastase. Pomenirea se poate face și în afara acestor soroace, ori de câte ori dorește familia.
Parastasul se săvârșește la biserică, de obicei după Sfânta Liturghie, la mormânt sau la casa celui adormit. Uneori familia duce doar coliva, colacul și vinul la mormânt, iar preotul face acolo o slujbă scurtă.
Zile în care nu se fac parastase
Sunt zile în care bucuria sărbătorii are întâietate și nu se săvârșesc parastase. De regulă: duminicile, praznicele împărătești, zilele de luni până vineri din Postul Mare, perioada de la Florii până la Duminica Tomii și perioada dintre Crăciun și Bobotează. Sursele bisericești nu dau aceleași date exacte pentru fiecare perioadă, iar unele parohii au rânduieli proprii. Dacă un soroc cade într-o asemenea zi, pomenirea se mută în altă zi, pe care o stabiliți cu preotul.
Cum decurge slujba
Slujba cuprinde rugăciuni și cântări pentru cel adormit și pentru toți cei pomeniți în pomelnic. Când parastasul urmează Liturghiei, numele celui adormit este pomenit și la proscomidie, partea Liturghiei în care se pregătesc darurile. La sfârșit preotul citește rugăciunile de dezlegare, iar cei prezenți cântă „Veșnica pomenire”.
În multe locuri, preotul toarnă la final vin cruciș peste colivă și peste darurile de pe masă. Liturgiștii explică acest gest ca semn al nădejdii în înviere. Rânduiala exactă, durata și ce se cântă diferă de la o biserică la alta.
Ce pregătește familia
Cel mai important pas este o discuție din timp cu preotul parohiei: el stabilește ziua și ora și vă spune ce se obișnuiește la biserica lui. Pe lângă asta, familia pregătește de obicei:
- Pomelnicul, cu numele celui adormit și ale celorlalți pe care vreți să-i pomeniți.
- Coliva, din grâu fiert, îndulcit și cu nucă. O puteți face acasă după rețeta de colivă sau o puteți comanda.
- Colacii, câți cere obiceiul parohiei.
- Vinul și lumânările.
- Darurile de pomană, dacă le faceți: pachete, haine sau alte lucruri de folos.
- Masa de pomenire: unde, pentru câți oameni și, dacă e zi de post, cu mâncare de post.
Ce e rânduială și ce e obicei
Slujba, soroacele și zilele în care nu se fac parastase țin de rânduiala Bisericii. Multe dintre lucrurile care se fac în jurul parastasului sunt însă obiceiuri locale: numărul de colaci sau de pachete, vasele și hainele date la anumite soroace, ce se pune pe masă. Ele diferă de la o zonă la alta și de la o familie la alta, și nu sunt obligații ale Bisericii. Dacă vreți să le urmați, le găsiți explicate în ghidurile despre ce se dă de pomană și despre pachetele de parastas.
Unde obiceiul locului și cuvântul preotului nu se potrivesc, are întâietate cuvântul preotului care oficiază slujba.
Masa de pomenire
Masa care urmează parastasului își are rădăcinile în vechile agape creștine, mesele frățești ale primilor creștini. Ea este o formă de milostenie făcută în numele celui adormit și un prilej ca familia și prietenii să stea împreună și să-și amintească de el. Masa nu este o condiție a slujbei, iar textele bisericești îndeamnă la măsură: mai mult contează rugăciunea și grija pentru cei care au nevoie decât belșugul.
Meniul urmează rânduiala zilei. Dacă pomenirea cade într-o zi sau într-o perioadă de post, mâncarea se face de post. Multe familii aleg o masă caldă, cu ciorbă, un fel principal și ceva de dulce, iar coliva sfințită se împarte celor prezenți.
Masa se poate face acasă sau la un restaurant. Dacă alegeți restaurantul, contează să fie aproape de biserică sau de cimitir și să puteți stabili din timp meniul de post sau de dulce. La Restaurant Ceaun, în Sector 2, organizăm mese de pomenire: familia aduce coliva, iar noi o așezăm și o servim alături de meniu.